Art Summer Camp 2019 – tabăra de artă Bravissimo Art School

Stimați părinți,

Cu drag vă anunțăm intervalul de timp în care se desfășoară “Art Summer Camp 2019”.
Tabăra noastră de vară se află la cea de a treia ediție și la fel ca în anul 2018, datorită numărului de solicitări în creștere, am decis să oferim posibilitatea cât mai multor copii și adolescenți să se bucure de programele noastre educationale. Astfel am organizat două perioade de tabără:

➡ 21 – 28.07.2019
➡ 04 – 11.08.2019

Din echipa noastră de profesioniști nu lipsesc:

– Domnișoara dirijor Elena Radu și dl. Marius Drăghici, în calitate de coordonatori muzicali ai taberei.

– Doamna psiholog Monica Fulea, în calitate de coordonator al modulului “dezvoltare personală”. Astfel nicio zi nu este la fel! Jocurile diverse îi stimulează pe participanți să comunice, să fie creativi, să își descopere înclinațiile și să le pună in aplicare.

– Actrița Alice Ioana Nicolae, coordonatorul modulului de “teatru”. Participanții vor învăța noțiuni practice despre dicție și mișcare, vor face exerciții captivante de imaginație, și vor exersa cum să transpună experiențele personale în actorie.

– Domnișoara coregraf Andreea Șargu ce coordonează modulul de dans, dar și înviorarea de dimineață. Participanții vor avea ocazia să se familiarizeze cu mai multe stiluri de dans, dar mai ales vor lucra în echipă un sincron captivant și foarte distractiv.

Cursul de echitație este coordonat de specialiști puși la dispoziție de complexul turistic unde se desfășoară tabăra. Zilnic participanții vor avea posibilitatea să călărească cai de rasă, antrenați special pentru pas, trap sau galop. De asemenea măsurile de securitate sunt în standardele impuse de rigorile acestui sport.

Astfel, programul de tabără este organizat în module recreative de muzică, teatru, dans, creativitate-dezvoltare personală și echitație. Seara vom cânta, dansa și vom spune glume bune, bucurându-ne de fiecare clipă.

Locația în care se desfășoară “Art Summer Camp 2019” este Complexul Turistic Pănicel – Râșnov. Această alegere s-a făcut din multe motive, dintre care menționăm: securitatea participanților la tabără (alimentație, integritate fizică, etc); spații suficiente și generoase ca dimensiuni, unde să putem desfășura tot programul de tabără indiferent de vremea de afară; cazare în regim hotelier 3***; distanța față de drumul național, fiind feriți de noxe și zgomot; apropierea de un centru medical regional în caz de urgență majoră, fiind la doar 2 kilometri de orașul Râșnov, etc.

Cost:
➡ 1.590 RON
* Avansul de 500 RON se achită până pe data de 15 Aprilie. Avansul este nereturnabil indiferent de motiv. Restul sumei poate fi achitată în mai multe tranșe până la data de 20 iulie.
* Pentru toți cei înscriși în marea noastră aventură de vară și doresc să aibe alături un frate/soră/prieten/ însoțitor (chiar dacă nu sunt cursanți ai școlii), ambii beneficiază de un discount de 10% (1.445 lei/copil).

Vârsta participanților:
* 7 – 16 ani
* 6 ani (doar cu însoțitor)

Costurile acoperă transport tur – retur București, cazare 7 nopți, 3 mese/zi pt 8 zile, activitățile zilnice de tabără + materialele necesare realizării lor, serile de dans, karaoke și glume bune, focul de tabără și seara festivă specială.

Poți afla mai multe apelând:
☎ 0743.034.511
📞 0787.887.887
📩 [email protected]

Art Summer Camp – Artă, divertisment, educație și multă distracție în cea mai complexă tabără de vară!

Cu stimă,

Coordonator tabără,
Florentina Drăghici

Art Summer Camp 2019 – tabăra de artă Bravissimo Art School
Scroll to top