Urechea muzicala si auzul tonal la copii

Se intampla sa observam adesea la copiii nostri anumite abilitati muzical-artistice: recunosc usor anumite melodii, isi doresc la randul lor sa cante cu vocea sau la un instrument iar muzica tinde sa ocupe un loc important in viata lor. E timpul sa aflam daca au sau nu ureche muzicala.

Mai devreme sau mai tarziu, orice copil are momente cand transforma diverse obiecte din casa in instrumente muzicale. Uneori insa, el poate recunoaste usor pasaje muzicale, isi poate compune si interpreta propriile cantecele, ba chiar poate sa isi dea seama daca o anumita melodie e cantata corect sau nu.

In aceasta situatie, putem vorbi despre o asa numita “inteligenta muzicala” si este recomandat sa dam curs talentului sau si sa il sustinem in incercarea sa de a descoperi tainele notelor muzicale.

Primul pas pentru a afla daca are sau nu ureche muzicala este, desigur, sa cerem o parere de specialitate, in cadrul unor scoli de muzica, de exemplu. Majoritatea ofera gratuit aceste evaluari ale potentialului muzical</a>, in urma carora aflam informatii valoroase despre ritm, ureche muzicala, memorie tonala, auz absolut, etc.

Dar ce este urechea muzicala?

Urechea muzicala este in fapt, ansamblul aptitudinilor enumerate mai sus, aptitudini ce contribuie la intregirea profilului muzical al copilului si culmineaza cu capacitatea acestuia de a putea reproduce cu vocea notele muzicale pe care le aude urechea, atat ca durata dar mai ales ca tonalitate (inaltime).

Trebuie spus ca urechea muzicala, chiar daca nu exista de la inceput se poate educa in timp, cu efort si rabdare. Introducerea studiului unui instrument intre activitatile copilului, ascultarea muzicii clasice in casa, in surdina, ca fundal sonor, auditiile muzicale, jocurile desfasurate pe muzica contribuie enorm la indeplinirea acestui obiectiv.

Studiul pianului este de asemenea foarte important caci pianul este instrumentul care reda cele mai curate note muzicale iar urechea “invata” sa le asculte si sa le recunoasca.

Urechea muzicala este insotita uneori de memoria tonala. Memoria tonala este capacitatea de a recunoaste (reaminti) tonurile sunetelor. De aceea se mai numeste uneori si “rechemare fonetica” si are un mare rol in sfera abilitatilor compozitionale. Ca si urechea muzicala, memoria tonala (auzul tonal) se exerseaza si se intretine in mod constant.

Nu putem incheia fara a aduce in discutie si “auzul absolut”. Daca urechea muzicala si memoria tonala se bazeaza pe sunete redate anterior si pastrate in memoria de scurta durata, auzul absolut reprezinta abilitatea de a recunoaste si reda note muzicale fara o referinta exterioara. Auzul absolut (perfect pitch) este o abilitate mai rar intalnita dar cu atat mai valoroasa.

In orice caz, daca in acest articol regasim o parte din profilul muzical al copilului nostru, e recomandat sa incercam sa dezvoltam acest potential deoarece nu se stie niciodata cat de departe ne pot purta cateva note scrise de el, stangaci, pe un portativ.

La Bravissimo, evaluarile potentialului muzical sunt gratuite. Profesorii scolii noastre de muzica va pot oferi sfaturi utile si recomandari in ceea ce priveste calea de urmat si puteti opta in cunostinta de cauza pentru studiul unui instrument sau pentru lectiile de canto.

Va asteptam la Scoala de Muzica Bravissimo. Va puteti inscrie telefonic la 0766. 53. 81. 83 sau completand formularul de inscriere.

Cu siguranta un prieten ar putea fi interesat de acest articol. Distribuie-l!
Urechea muzicala si auzul tonal la copii
Scroll to top

Ti-a placut articolul? Distribuie-l!